KAFKA – Subtilul absurd cotidian

 

colonia-penitenciara

Opera lui Kafka, singulara si stranie, exprima protestul individului izolat impotriva strivirii personalitatii sale de catre fortele ostile ale societatii. Kafka infatiseaza destinul lipsit de perspectiva al omului. Viziunea sa artistica este halucinanta, grotesca, patrunsa de neliniste si resemnare, din care razbat uneori aspiratii spre o soarta mai buna, spre un ideal umanist, repede inabusite de ambitia ostila. Nuvelele sale exprima drama existentei omului obisnuit expus opresiunii monstruosului aparat de stat birocratic (Procesul, Colonia penitenciara), imposibilitatea de a descifra sensul existentei sale in societate (Castelul) si dezumanizarea relatiilor familiale (Metamorfoza).

Tensiunea dramatica, viziunea de cosmar, caracteristice scrierilor lui Kafka, sunt determinate de alternarea planului real si a celui fantastic, de suprapunerea absurdului peste elementele perfect logice si rationale.

Pentru intelegerea romanelor lui Kafka, studiul prealabil al nuvelelor constituie un exercitiu util. Verdictul este pana catre sfarsit o drama a sensibilitatii. Georg Bendemann intra in camera batranului sau tata cu nesfarsita afectiune si miscatoare precautii, dezbracandu-l si culcandu-l in pat, dar batranul, intr-un acces de dementa senila, il acuza de falsitate si ingratitudine, pronuntand verdictul: „te osandesc la moarte prin inec”. Pana aici ne aflam pe terenul celei mai autentice realitati. Si deodata, in ultima jumatate de pagina, intr-o surprinzatoare schimbare de planuri, se trece in domeniul absurdului, caci Georg, halucinat, izbindu-se de servitoarea care urca scarile, se duce si, escaladand parapetul de pe marginea râului din apropiere, se arunca in valuri rostind, inainte de a se ineca: „Dragi parinti, v-am iubit totusi mereu”.

Cu Metamorfoza intra brusc in domeniul fantasticului, al incredibilului. Voiajorul comercial Gregor Samsa se trezeste intr-o dimineata metamorfozat intr-un oribil miriapod. E lesne de imaginat stupoarea parintilor si surorii sale, Grete, atunci cand privirile li s-au oprit asupra acestei dezgustatoare aparitii.

Gregor este evitat, izolat in camera sa, transformata curand in depozit de obiecte nefolositoare. Singura fiinta care are la inceput grija de el este Grete, care ii aduce, pe ascuns, mancare. Pana la urma, dezgustata, il paraseste si aceasta. Lovit, infometat, Gregor Samsa moare in tacere si suferinta.

metamorfoza-kafka

In Colonia penitenciara, un explorator este condus de un ofiter sa asiste la executia unui condamnat. Sentinta, al carei singur judecator este ofiterul, va fi executata de o masina de tortura, ce scria, cu ajutorul unei grape de sticla, pe trupul condamnatului, vina pentru care e pedepsit. Exploratorul se declara impotriva unor asemenea practici, afirmand ca va protesta in faţa comandantului. Atunci ofiterul elibereaza pe prizonier si se autoexecuta, regland masina in asa fel incat sa scrie pe corp : „Fii drept”. Dar aparatulse defecteaza, sporindu-i chinurile.

Mesajul operelor lui Kafka, nu totdeauna suficient de clar, este exprimat printr-o forma parabolica. In America si Castelul tema vinovatiei eroului face loc temei strainului. In ambele scrieri, un strain sosit pentru prima oara intr-o tara se mira de obiceiurile pe care le intalneste. Acestea ii par surprinzatoare, nemaipomenite.

In Castelul, arpentorul K., eroul romanului, isi paraseste familia pentru a intra intr-o lume ostila strainilor. Castelul simbolizeaza inaccesibilul, o realitate catre care se aspira, dar la care nu se poate ajunge. Invartindu-se in jurul castelului, dandu-i tarcoale, cautand zadarnic sa patrunda in el, K. soseste intr-un sat ale carui granite nu le poate depasi.

Se ciocnesc aici doua moduri diferite de a concepe lumea: cel realist, al arpentorului, care cauta sa patrunda in castel pe cai firesti, si cel al oamenilor din sat si al functionarilor castelului, pentru care arpentorul e un ins ce nu se poate impaca cu realitatile date o data pentru totdeauna, cum ar fi interdictia strainilor, a neinitiatilor, de a intra intr-un univers rezervat privilegiatilor.

castelul

Din satul inzapezit, muntele si castelul nu se zaresc prin ceata, zadarnic prive arpentorul cu ochii ridicati spre spatiul in aparenta gol. Contrastul castel-sat se traduce prin opozitia ideal-realitate.

Procesul – roman parabolic

Caracterul parabolic al scrierilor lui Kafka este vizibil cu deosebire in Procesul. Si aici stau faţa in faţa doua lumi care nu se pot impaca: una care hotaraste fara justificari si alta care se supune fara a intelege, fara a se putea apara. intre aceste doua categorii se afla una intermediara, partial initiata in tainele justitiei.

Intr-o dimineata, Josef K. se trezeste, in apartamentul pe care-l ocupa, cu doi necunoscuti, care ii declara ca este arestat. Motivul arestarii nu se cunoaste.

Dialogul dintre Josef K.  si inspector exemplifica aceasta situatie absurda in care se afla eroul: „N-as putea spune ca esti acuzat sau mai bine zis nu stiu daca esti. Adevarul e ca esti arestat, mai mult nu stiu”. Apare curios acest mod de arestare, in care eroul e lasat liber si poate samearga nestingherit la institutia unde lucra, caci, in acest caz, nu vinovatia reala sau o acuzatie nedreapta care i se pune in seama are importanta, ci starea in sine de om urmarit, prigonit. Aceasta situatie creaza o stare de neliniste, de nesiguranta, care il va insoti pe erou pe tot parcursul romanului, caracteristica existentialismului.

Surprinzator pare faptul ca ilegalitatile sunt ascunse sub eticheta legilor. Paznicii, care-l aresteaza pe K., pomenesc mereu de lege, dar despre ce lege si ce prevede aceasta nu spun nimic, cu toate intrebarile insistente ale lui K.

Politia si justitia, atat prin oamenii care le reprezinta, cat si ca institutii, sunt prezente cand sub aspecte de un formalism rigid, cand grotesc, caricatural. Birourile tribunalului se gasesc in podul unei cladiri cu apartamente si camere de inchiriat. K. intelege acum ca Justitia se jenase sa cheme acuzatul intr-un pod cu prilejul primului interogatoriu si preferase sa-l deranjeze in propria lui casa.

procesul

Sala de sedinte este aglomerata. La discutiile zgomotoase participa fel de fel de oameni. K. are impresia ca se afla mai curand la o intrunire politica decat intr-o institutie a dreptatii. Judecatorul de instructie este  „un barbat marunt, gras si fornait, care tocmaivorbea in mijlocul unor hohote de ras asurzitoare”. Acesta cere unui aprod un registru semanand cu un caietel de scoala vechi si facut ferfenita de prea multa intrebuintare.

Treptat, indiferenta de la inceput se transforma in obsesie, idea procesului neslabindu-l o clipa. Se hotaraste sa faca o intampinare tribunalului, dar afla ca nu-i va fi luata in seama, ci va fi citita la sfarsitul procesului, o data cu sentinta. Convins de nevinovatia sa, spera totusi ca va fi salvat, dar intervine opinia justitiei, care decreteaza ca judecata are un caracter secret. Judecatorii, in general bine orientati, se gasesc incurcati in fata cazurilor extrem de simple sau extrem de complicate si sfarsesc prin a pierde sensul exact al relatiilor umane, facandu-i sa dea gres tocmai in situatiile cele mai clare. Intregul paienjenis de sofisme care ii incetoseaza mintea il face pe K. sa-si piarda capul, sa intre in panica.

Venind in catedrala pentru a se intalni cu un italian, caruia urma sa-i arate monumentele de arta ale orasului, eroul este retinut de preot, care ii marturiseste ca el este cel care l-a determinat sa vina in biserica, pentru a-l informa ca procesul ii merge prost, ca este socotit vinovat si ca va fi condamnat.

Intr-adevar, sfarsitul este aproape; el soseste misterios, invaluit in tenebre. intr-o seara, doi domni se prezinta la locuinta lui K. si, insotindu-l in afara orasului, la marginea unei cariere de piatra il ucid, infigandu-i in inima un cutit.

Procesul este o parabola despre sanctiune, autoritate si lege. Eroul intelege arestarea si apoi executia sa ca pe niste farse intamplate intr-un univers al absurdului. Lipsa de logica a intamplarilor prin care trece procuristul K., groaza eroului terorizat de situatia in care se afla fara sa si-o poata explica, prezentarea absurda a unor institutii (palatul justitiei) creeaza o atmosfera terifianta, de cosmar. Ruptura totala dintre acuzatori si acuzati nu ne ofera posibilitatea de a intelege de partea cui este adevarul.

*

Precursor al existentialismului, Franz Kafka include in scrierile sale elemente suprarealiste si expresioniste. Opera sa este o alegorie continua, strabatuta de mituri si simboluri, a dezorientarii si desperarii rezultate din obsesia imunitatii unei lumi al carei mecanism obiectiv nu poate fi inteles de eroii sai.

Ovidiu Drimba, Literatura universala

Anunțuri

2 gânduri despre “KAFKA – Subtilul absurd cotidian

  1. Pingback: ROMANIA~Colonia penitenciara – Templier

  2. Templier

    Opera lui Kafka, singulara si stranie, exprima protestul individului izolat impotriva strivirii personalitatii sale de catre fortele ostile ale societatii. Kafka infatiseaza destinul lipsit de perspectiva al omului. Viziunea sa artistica este halucinanta, grotesca, patrunsa de neliniste si resemnare, din care razbat uneori aspiratii spre o soarta mai buna, spre un ideal umanist, repede inabusite de ambitia ostila. Un fel de Coloana fara de Sfarsit…
    https://templierblog.wordpress.com/2016/08/03/romaniacolonia-penitenciara/

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s